Da ! Consangvinizarea ... ; un subiect atat de vast , atat de greu si de "stufos" , insa pe atat de frumos si interesant ... In cele care vor urma , voi evita in limitele posibilului , sa folosesc terminologia specifica , in dorinta de a face acest post cat mai simplist si la indemana oricui . In esenta voi releva acelasi lucru , pe care Mihai l-a postat mai sus , diferenta constand in schimbarea unghiului de abordare al subiectului . Si ca o ultima precizare : urmatoarele randuri contin , ca baza de fundament , teorii din ereditatea si segregarea mendeliana , precum si Legea lui Galton . In randul crescatorilor , consangvinitatea , reprezinta imperecherea exemplarelor care au un anumit grad de inrudire , ceea ce nu este departe de definitia stiintifica , care este : "Consangvinitatea reprezinta imperecherea animalelor inrudite intre ele , mai strans decat media de inrudire din cadrul populatiei" . Daca am lua un esantion de crescatori si le-am cere parerea despre consangvinitate , o buna parte dintre ei nu vor fi de acord cu aceasta , argumentand despre degenerarea , pe care aceasta o produce , ca efect secundar . Daca peste un alt timp , in cadrul aceluiasi esantion , intrebam despre cresterea in linii , acestia vor fi , in marea lor majoritate , de acord cu acest sistem de crestere , argumentand ca acest sistem genereaza exemplare de valoare si vor pune intrebari , despre a cui linie este vorba ... Din exemplul de mai sus , observam cum "consangvinizarea" este in contrast flagrant cu "cresterea in linii" , cu toate ca , paradoxal , cea din urma , nu poate fi realizata , daca nu este combinata cu un anumit tip de imperechere , cum este ... consangvinitatea . Specificitatea cresterii in linii , consta in faptul ca este folosita numai de crescatorii de rasa pura , dar unificitatea ar fi in aceea ca , ea difera de alte forme de consangvinitate , prin faptul ca este indreptata catre mentinerea unei inrudiri ridicate pe un anumit exemplar ales din masa rasei si care este considerat , valoric , peste media ei . In continuare , va propun crearea imaginara , a unui caz : sa presupunem ca , un crescator A , isi achizitioneaza exemplare deosebit de valoroase (in urma evaluarilor din concursurile de cantec) , de la crescatorii B , C si D . In urmatorul an , crescatorul A , obtine 4 pui masculi din pontele unei perechi , cu care participa la concursul de cantec si spre bucuria sa , se claseaza pe locul 1 . Se vede clar ca acest crescator a avut noroc cu ... carul . In continuare , este logic ca el , gandindu-se la viitoarele concursuri , isi va mentine stabila , perechea (din intamplare) formata , deci acea pereche , care , reproducandu-se , i-a adus atata satisfactie . Cat va fi apta de reproducere (2 , 3 ani) , avand in vedere antecedentele sale , acea pereche va genera pui calitativi , chiar campioni 2 , 3 ani consecutivi . Acum , nu vreau sa fiu gresit inteles , este salutar efortul crescatorului A , pentru modul de hranire , pentru priceperea sa de a-i pregati in vederea participarii la concurs , insa ceea ce vreau sa nuantez , este faptul ca acest crescator , din punctul de vedere al obtinerii acestor exemplare valoroase , a avut doar ... noroc . El nu a URMARIT obtinerea valorica , ci doar a SPERAT la aceasta . Cine a studiat , cu atentie , cataloagele cu clasamentele din concursurile de cantec , atat cele interne cat si a celor "de afara" , va vedea ca pe ici - colo , mai sunt nume care ocupa temporar locul 1 , chiar si de 2 , 3 ori consecutiv (atat cat le merge perechea mai sus exemplificata) , dupa care nu se mai aude nimic despre ei . In schimb , marii crescatori , adica cei care si-au format deja o linie de sange , sunt prezenti in permanenta pe locurile fruntase , bineinteles cu mici deviatii de punctaj de la an la an , punctaj cu o tendinta ascendenta . Revenind la crescatorul A , sa presupunem ca , dupa incununarea laurilor , inaintea urmatorului sezon de reproducere , din diferite motive , ii moare unul din perechea care i-a produs acei pui campioni . Ce spuneti ?!? A cam terminat cu locurile fruntase din concursuri , nu credeti ?!? Ba da ! , cu exceptia cazului in care , crescatorul A , va trece la cultivarea viitoarei sale linii , avand ca exemplare fondatoare campionii din anul precedent (si surorile acestora) , obiectivul lui fiind perpetuarea in viitoarea populatie , a caracterelor atat de dorite ale acestora . Sub forma de gluma pot spune ca se incearca o "clonare" a acestora . Din ultimele fraze , ce observam ? Observam ca stabilirea corecta a exemplarelor fondatoare de linie , au repercusiuni majore in formarea viitoarei populatii . Daca crescatorul isi va stabili , cu un mare grad de precizie , pe cei mai buni din cadrul rasei , are toate sansele sa obtina o linie , peste media rasei respective . De aici concluzionam ca , cresterea in linii , pune anumite bariere , intre populatia din cadrul acelei linii si restul populatiei rasei ; sau altfel spus , cresterea in linii , tinde sa separe rasa in grupe distincte , fiecare grupa fiind strans inrudita cu stramosul propriu , fondator , care , cum am mai subliniat , trebuie , obligatoriu , sa fie valoric peste media rasei . Ereditatea mendeleniana ne demonstreaza ca inrudirea dintre doua exemplare , nu poate fi mai mare de 50% , in afara situatiilor in care exista consangvinizare . Daca un crescator foloseste mereu masculi neinruditi , inrudirea din fiecere generatie succesiva , va fi injumatatita progresiv , astfel ca ce mai probabila proportie din genele unui individ , provenite din stramosii lui , sunt 50% pentru tata , 25% pentru bunic , 12,5% pentru strabunic si asa mai departe pentru fiecare generatie in parte . Observam aici faptul ca , daca nu se practica o forma de crestere in linii , dupa numai 3 , 4 generatii , infuenta celui mai bun exemplar , va fi atat de diluata , incat nici un descendent , nu-i va semana . De aceea cresterea in linii are avantajul (prin consangvinizare dirijata) de a mentine cantitatea dorita de ereditare , din exemplarul fondator , la un nivel aproximativ constant , in loc sa-l lase sa se injumatateasca cu fiecare generatie , asa cum s-ar fi intamplat in mod obisnuit in imperecheri neinrudite . Un crescator care porneste cu un efectiv de pasari bun si indreapta cresterea in linii catre cele mai bune exemplare , poate imbunatati viitoarea populatie , mai mult prin selectie , mentinand in acelasi timp , nivelul de ameliorare pe care deja il are , decat daca ar folosi cresterea neinrudita , in mod constant . Unul dintre adversitatile cresterii in linie , ar fi acela ca , in unele generatii , se poate intampla ca nici unul dintre indivizii nou formati , sa nu fie destul de buni pentru a justifica continuarea cresterii in linie , pe baza lui . Acesta este pericolul care-i paste pe crescatorii care detin un numar mic de exemplare , pentru ca , dupa cum stim , daca populatia crescatoriei este suficient de mare , atunci pot fi evitate , sau pot fi pastrate intr-o proportie mica in acele generatii , in care nu exista un exemplar remarcabil . De aici rezulta ca acei crescatori care detin un numar mic de exemplare , pot avea doua variante : ori renunta la acest sistem de crestere , ori schimba intre ei nucleul de prasila , insa rar sau niciodata prin introducerea unui reproducator din alta linie . In incheiere , ca o concluzie generala , am putea spune ca acest sistem de crestere in linii , este o forma de consangvinizare intreptata catre mentinerea anumitor caractere bune ale unui mascul , sau femela , (exemplare superioare mediei rasei) printre descendentii lor , fara a diminua , insa , asemanarea genotipica cu stramosul respectiv .
|