Una peste alta, ma apropiu si eu cu pasi mari de inchiderea sezonului acesta. Astazi am pus ultimul inel la canari: nr.91(impreuna cu tatal meu care a avut cateva perechi de rosii lipocromi).
Daca ar fi sa fac un rezumat al stagiunii, practic in total am lucrat in acest an cu 15 femele. Media ar fi de 6 pui pe femela, adica 2 pui/serie. E departe de a fi o performanta notabila. Chiar daca nivelul de fertilitate al oualor a fost undeva pe la 90%, am avut foarte multi pui care nu au eclozat, murind in ou marea majoritate in ziua 12-13 a incubatiei. Inca nu am reusit sa imi dau seama de ce. La seria a doua am folosit cateva perechi cu probleme pentru a verifica daca un tratament preventiv (la examenul de laborator mi-a aparut o tulpina de E coli) cu diferite antibiotice, conform antibiogramei rezolva problema. Am pus o pereche pe Tylan (tylosina), una pe Amoxiclav(Amoxicilina+acid clavulanic) si alta pe Linco-Spectin (lincomicina+spectinomicina) timp de 7 zile inainte de imperechere. Singurul rezultat observat ATENTIE! este faptul ca Linco-Spectinul are efect teratogen, dar fara a imbunatatii nivelul de ecloziune. Din 6 oua, toate fertile au iesit 2 pui cu malformatii ale aripilor si degetelor(5-6 degete in loc de 4!!, care au supravietuit vreo 3-4 zile). Prin urmare am renuntat la orice medicament si am lasat natura sa isi urmeze cursul. Voi incerca anul viitor sa imbunatatesc acest parametru prin selectia femelelor provenind din parinti cu rezultate bune in acest an. Ca o curiozitate, de la cea mai buna femela in acest am obtinut un numar de 15 pui(cate 5 pe fiecare serie), iar cea mai slaba a facut 3 oua... cate unul pe serie din care nu a iesit nici un pui. Dar m-a ajutat ca doica sa cresc si sa intarc din puii femelei anterioare.

Din puii inelati am pierdut pe parcurs vreo 7: 2 in cuib si vreo 5 dupa si in timpul intarcarii.
Urmeaza acum perioada cea mai grea - naparlirea.